Acasa » Noutati
GSK demarează prima Campanie Educațională Corega pentru purtătorii de proteze dentare
 Data: 20 Iulie 2010



Campania Educațională Corega “Mănânc, vorbesc și zâmbesc cu încredere!” se va desfășura în perioada 1 iulie – 31 august și are ca scop educarea purtătorilor de proteze dentare cu privire la regulile de bază pentru asigurarea unei igiene orale adecvate. Campania constă în oferirea unui control stomatologic gratuit al protezei dentare, precum și în oferirea de materiale educaționale.
„În România, există milioane de persoane care poartă proteze dentare. Este foarte important ca purtătorii de proteze dentare să-și asigure o igienă orală zilnică adecvată și să conștientizeze importanța controlului periodic al protezei dentare la medicul dentist. De aceea, am demarat această campanie, cu sprijinul a peste 650 de cabinete stomatologice de pe întreg teritoriul României, înscrise în campanie până în acest moment.”, a declarat Adrian Samson , General Manager GlaxoSmithKline Consumer Healthcare.
Purtătorii de proteze dentare din toată țara pot beneficia de aceasta campanie printr-un simplu apel la Call-Center Corega 0800 860 860, de unde vor putea obține informații necesare pentru programarea la un control stomatologic gratuit al protezei dentare în unul dintre cabinetele stomatologice partenere.
„Mulțumim tuturor medicilor care au acceptat să se implice în campanie – rolul acestora în educarea purtătorilor de proteze dentare cu privire la asigurarea unei igiene orale adecvate este foarte important.”, a mai declarat Adrian Samson , General Manager GlaxoSmithKline Consumer Healthcare.
Corega este un brand al companiei GlaxoSmithKline, care include o gamă complexă de produse pentru igiena și fixarea protezelor dentare: tablete efervescente pentru curățarea protezelor dentare și creme adezive pentru proteze dentare.
GlaxoSmithKline (GSK) este una dintre cele mai mari companii farmaceutice și de îngrijire a sănătății din lume bazate pe cercetare. Compania GSK este dedicată îmbunătățirii calității vieții oamenilor pentru a-i ajuta pe acestia să facă mai multe, să se simtă mai bine și să trăiască mai mult. Divizia de Consumer Healthcare, prezentă în 130 țări, aduce o nouă dimensiune dinamicii companiei GSK, cu vânzări de peste 5 miliarde de dolari anual.
GlaxoSmithKline Consumer Healthcare dezvoltă în permanență domeniile în care activează: igienă orală, medicamente fără prescripție medicală, dermo-cosmetice și nutriție. Mărcile GSK Consumer Healthcare precum Coldrex, Aquafresh, Sensodyne, Parodontax, Corega, Panadol sunt cunoscute în întreaga lume. Pentru mai multe informații despre companie, vă rugăm să vizitați site-urile www.gsk.ro și www.gsk.com.

REGULAMENTUL CAMPANIEI

Copyright © GlaxoSmithKline @2005
20 Iulie 2010
Campania Educațională Corega “Mănânc, vorbesc și zâmbesc cu încredere!” se va desfășura în perioada 1 iulie – 31 august și are ...
» detalii
02 Iulie 2010
"Pornește la drum cu GSK! de la școală la business prin fabrica noastră", primul program național de recrutare și dezvoltare derulat de fabrica GSK...
» detalii


Ultima modificare: 17 februarie 2010 © Copyright 2005. Toate drepturile apartin grupului de companii GlaxoSmithKline. Termeni si conditii